Februarie si frig. O zi cu soare. Am plecat la mare, am plecat in Vama Veche... Asa era planul initial, dar pe parcurs s-a schimbat. S-a schimbat cu totul, a aparut brusc o alta atractie.
Pe scurt, ne-am trezit de dimineata, la 7 pornisem deja spre Marea Neagra, pe Autostrada Soarelui. Putine masini, ceva ceata, dar se anunta o vreme buna. Am trecut prin Constanta, prin Mangalia, spre Vama Veche.
Avand benzina suficienta, GPS-ul pornit, am trecut frontiera in Bulgaria pentru a merge spre Capul Kaliakra. Insa, pe drum am decis sa ocolim prin Balcic, sa vedem si Castelul din Balcic daca tot am ajuns in apropiere. Si asa a inceput a doua oara ziua, pe litoralul bulgaresc.
CASTELUL DIN BALCIC - THE BALCHIK PALACE
Balcic sau Balchik, in limba bulgara, este un mic oras situat pe malul Marii Negre, in Bulgaria, la cel mult 60 de kilometri de Vama Veche. Intre anii 1913 - 1940 Cadrilaterul a apartinut Romaniei, iar din anul 1940, inclusiv orasul Balcic, apartine iar Bulgariei.
Castelul din Balcic sau Palatul din Balcic a fost construit la ordinul Reginei Maria, in anii cand Cadrilaterul a apartinut Romaniei.
Castelul, denumit si "Cuibul Linistit" - "Quiet Nest" sau "Tenha Juvah" (limba turca) - este o vila cu pereti albi si acoperis cu tigla rosie, vegheat de un minaret.
Castelul, ridicat pe faleza Marii Negre, imbina elemente arhitecturale ale stilului maur, ale stilului mediteranean, dar si local, bulgaresc.
Castelul din Balcic a fost resedinta de vara preferata a Reginei Maria. Castelul este inconjurat de o Gradina Botanica unica in Europa Centrala si de Est.
Pe domeniul Castelului din Balcic exista cateva locuri speciale, alte atractii turistice decat castelul in sine: Gradina Ghetsemani - The Garden of Gethsemene, Gradina lui Allah - The Garden of Allah, Tronul Reginei Maria - Queen Marie's Throne, Gradina Labirint - The Maze, Mormantul Reginei Maria - Queen Marie's Grave sau Puntea Suspinelor.
Capela "Stella Maris"
Dupa moartea sa, fiind ultima dorinta, inima Reginei Maria a fost depusa la Capela Palatului de la Balcic, Capela "Stella Maris". Dupa 1940, inima a fost dusa apoi de Principesa Ileana la Bran. Balcic si Bran erau cele doua locuri de suflet ale Reginei Maria. Capela Stella Maris - Steaua Marii - este o capela ortodoxa, simpla si frumoasa.
Capela "Inima Reginei Maria" de la Bran este o copie a celei de la Balcic, loc unde a fost pusa caseta din argint si pietre pretioase cu inima Reginei, intr-un sarcofag de marmura.
In 1968, capela a fost profanata de comunisti, caseta a fost inclusa in Tezaurul Istoric al Romaniei, iar inima mutata intr-o cutie obisnuita si dusa la Muzeul National de Istorie al Romaniei din Bucuresti, asa se stie.
Fiind probabil zi de vineri, in zona era totul pustiu, daca am intalnit 10 oameni inseamna mult. Taxa de vizitare a castelului si gradinilor era 10 leva pentru 2 persoane, aproximativ 5 euro. Cu greu am reusit sa gasim si sa convingem o vanzatoare de suveniruri sa ne schimbe 5 euro in 9 sau 10 leva. Pesemne, intr-o zi de sambata sau duminica nu sunt astfel de probleme, in apropiere fiind cateva puncte de schimb valutar.
Nu am vizitat deloc pe graba, iar de la Castelul din Balcic ne-am indreptat spre Capul Kaliakra, trecand prin Kavarna, un oras destul de urat.
CAPUL KALIAKRA - KALIAKRA CAPE
Cetatea Medievala din Kaliakra The Medieval Fortress Of Kaliakra
La Kaliakra am ajuns exact la apus, un apus frumos, cu lumina calda si placuta. De asemenea, pustiu, 2-3 localnici veniti cine stie cu ce treaba pe acolo.
La Kaliakra este o rezervatie naturala, loc unde pot fi observati delfini sau cormorani. Insa, ruinele zidurilor fortificate, dispuse la inaltimi de peste 70 de metri fata de apa marii, au un farmec special.
Cea mai populara legenda a locului este despre cele 40 de virgine care au preferat sa isi lege parul impreuna si sa sara in Marea Neagra, decat sa fie capturate de turci. Obeliscul a fost ridicat pentru aceasta legenda.
VAMA VECHE, PUNCT
Tarziu, am plecat spre Romania, spre Vama Veche. Dupa ce am trecut granita, am facut un popas nu foarte lung in Vama Veche.
Vama Veche era, de fapt, destinatia zilei, sa stam un timp pe plaja in liniste, ascultand valurile, visand, amintiri. Dar, am ajuns tarziu, dupa apus, cand se intuneca deja, pe un vant rece si taios. Si nu am stat prea mult.
fotografii © KERUCOV .ro | multumiri Dragos
Castelul din Balcic si Cap Kaliakra in Bulgaria, Vama Veche in Romania 27 februarie 2009
|